Silvio Berlusconi s-a stins din viață pe 12 iunie 2023, la vârsta de 86 de ani. De-a lungul timpului, fostul premier al Italiei s-a aflat în centrul unor scandaluri. De data aceasta este vorba despre implicația sa în dosarul Rubygate. Unul dintre numele care a apărut în dosar este cel al româncei Ioana Vișan. Tânăra a povestit, la un moment dat, câți bani ar fi primit pentru a petrece o noapte în oraș, în compania milionarului! Iată detaliile mai jos, în articol.
În anul 2011, Silvio Berlusconi intra în vizorul autorităților. Numele fostului premier al Italiei era menționat în ancheta Rubygate, în urma căreia a fost condamnat la 7 ani de închisoare. Se presupunea, la momentul acela, că milionarul invita tinere la petreceri în schimbul unor mari sume de bani. În plus, dosarul era legat de prostituție, potrivit rechizitoriului. Printre tinerele care luau parte la asemenea ieșiri se număra și Ioana Vișan, o tânără din Curtea de Argeș.
În 2015, la câțiva ani după ce s-a deschis dosarul, a apărut o informație potrivit căreia Silvio Berlusconi a plătit 2.15 milioane de euro către 20 de tinere care se afișau la petrecerile organizate de el, în perioada 2010 – 2014. Printre ele era și numele fotomodelului român.
Vezi și CINE SUNT MOȘTENITORII LUI SILVIO BERLUSCONI. EI VOR ÎMPĂRȚI AVEREA FABULOASĂ A MAGNATULUI ITALIAN
De altfel, românca, care a depus mărturie la momentul acela, a dezvăluit că petrecea în locuința fostului premier al Italiei. De altfel, ea susținea că la plecarea din casă primea plicuri cu bani. Erau sume între 2.000 și 5.000 de euro. Pe de altă parte, românca a mărturisit atunci că nu ar fi intrat în discuție întreținerea unor relații intime cu gazda, ci pur și simplu participarea la petrecerile respective.
„Am petrecut multe nopți la Palatul Grazioli (n.r. reședința din Roma a lui Berlusconi) la finalul petrecerilor organizate, dar nu am avut niciodată relații sexuale cu Silvio Berlusconi. Am primit bani pentru participarea la petreceri, ni se dădeau în plicuri”, spunea românca.
Printre tinerele care au luat parte se numără și Alessandra Sorcinelli și Barbara Guerra, care ar fi primit cei mai mulți bani. Prima ar fi încasat în jur de 390.000 de euro, iar cea de-a doua ar fi luat în jur de 200.000 de euro, potrivit procurorilor din Italia. De altfel, în 2014, Berlusconi le-a trimis tinerelor care mergeau la petreceri niște scrisori. Prin acestea, fostul premier le-a înștiințat că nu va mai putea să le susțină financiar, din cauza problemelor cu legea. Însă le-a promis că le oferă câte 25.000 de euro.
Sursă foto: captură video YouTube